Giulgiul din Torino

 De cateva secole, Giulgiul din Torino constituie obiectul unor aprinse controverse. Credinciosii crestini sustin ca ar fi lintoliul cu care Iisus ar fi fost acoperit dupa coborarea de pe cruce, scepticii ca ar fi un fals rafinat. Avand imaginea lui Iisus intiparita pe el, giulgiul are o istorie zbuciumata si a starnit controverse aprige n lumea cercetatorilor.

A treia zi de la moartea lui Iisus Hristos, apostolii Ioan si Petru au intrat in mormant, dar acesta era gol. Trupul lui Iisus disparuse, dar giulgiul in care fusese infasurat era aruncat pe jos si intr-un colt, impaturita, se afla panza cu care chipul Mantuitorului fusese sters de sudoare si sange.

Istoria giulgiului din Torino ramane invaluita in mister. Prima dovada a existentei giulgiului apare intr-una din scrisorile Episcopului din Saragosa, la mijlocul secolului al VII-lea.
Pana in secolul al XII-lea, in Occident, nu s-a stiut mai nimic despre Giulgiu, in Rasarit, evlavia pentru panzele infasurarii, venerarea pentru marama si inchinarea la Chipul Domnului erau mijloace si cai de verificare a credintei, mai ales dupa Sinodul VII Ecumenic (787).

In anul 944 giulgiul a fost dus de la Edessa in capitala Bizantina, Constantinopol.
In anul 1172, Amonis, regele Ierusalimului, insotit de cronicarul Wilhelm de Tyr vin la Curtea Bizantului. Imparatul Manuil Comnenul, obisnuit cu vizite si cu faste ceremonii, arata oaspetilor comorile Bizantlui din timpul lui Constantin cel Mare, Teodosie, Justinian etc. Cei doi raman uimiti de cele aflate despre Iisus Hristos, de vederea cuielor, sulitei, buretilor pentru otet si Giulgiului, lucruri atat de cinstite in Cetatea sfanta eliberata cu atatea jertfe omenesti.

In jurul anului 1200, Nicolae Messoritis, la cererea Curtii Bizantine si patriarhului de Constantinopol face un nou inventar la Capela Sf. Maria, pune Giulgiul, alte relicve si numeroase obiecte sfinte intr-o ladita si le transfera pentru mai multa siguranta in Biserica Manastirii Vlahernelor, notand: Giulgiul este din panza obisnuita de in, miroase inca tare a smirna. Cel mai mult au fost atrasi de mirajul Giulgiului apusenii. Cavalerul Roberto de Clari, cronicarul cruciadei a IV-a, scria inca din 1203: desi am vederea slaba cred ca am vazut chipul lui Hristos pe o panza din Bizant.

Armata cruciatilor, in 1204, cucereste Constantinopolul si avida dupa obiecte sfinte pentru comert. Othon de la Roche, pe ascuns a impachetat Giulgiul sub hainele sale de cavaler si l-a trimis tatalui sau, Donche de la Roche, care il primeste in 1206, la Lirey FRANTA. Acesta daruieste panza episcopului Amedeo de Bessancon. La randul sau Bessancon o depune in Biserica Sf. Stefan.

In 1349, un fanatic aprinde focul langa incinta si un incendiu mistuie biserica; ca prin minune, Giulgiul este salvat fara a suferi vreo stricaciune. Nobilul Geofrey de Charny plateste sume mari de bani si ridica relicva de la Lirey, ducand-o la Trieste. Dupa putina vreme, panza este depusa in biserica Sf. Ipolit, transportata cu mare cinste la Chymy BELGIA. Prima prezentare publica a Giulgiului in Europa a avut loc in anul 1357 la Lirey.
In 1450, Contesa Margareta, nepoata de fiu a lui Giofrey de Charny, ofera Panza ducelui Ludovic I.

Acesta, mai rece si strain de sensibilitatile crestine, daruieste Panza familiei Savoia. In cinstea Panzei, considerata cu adevarat sfanta, Casa de Savoia ridica o capela la Chambery, care, in 1532 este mistuita de flacari, dar din nou Panza iese nevatamata.
Cu un ceremonial deosebit Panza este dusa, in 1578, la Catedrala Sf. Ioan Botezatorul din Torino.

In 1898, cavalerul Secondo Pia a avut ideea de a fotografia panza sfanta pentru publicitate in toata lumea, dar pe negativ in loc de fasii obisnuite, a aparut imaginea unui om in suferinta. Cei credinciosi n-aveau nevoie de demonstratii fotografice, cei curiosi au navalit asupra panzei si valva declansata a determinat municipalitatea din Torino sa inchida lada cu relicva. Pentru prudenta, giulgiul nu a mai fost expus.

In 1931 cardinalul din Torino iarasi a incuviintat expunerea panzelor, nu numai giulgiul, ci si alte fasii banuitoare, care ar poseda puteri miraculoase (husa cu care a fost invelit giulgiul).

De data aceasta, savantii de diferite indeletniciri au inceput investigatiile. Cand toata lumea credea ca pe panza a fost pictat chipul Domnului, iata ca biologii si antropologii constata fantasticul: chipul aparut este al unui om si inca din sange nu din vopsele.
In 1946, Giulgiul a fost expus din nou in acelasi loc. Cu toata amaraciunea razboiului pelerinajul s-a reluat.

Un raport de medicina legala publicat in anii 70 in U.S.A., inaintea analizelor din 1978, a constatat urmatoarele: anatomic (indiferent de felul cum au luat nastere) amprentele nu sunt false. Patologic si fiziologic corespund unor detalii care in urma cu 150 de ani nu putea fi cunoscute de un falsificator. Persoana a avut 1.80 m inaltime, cca. 77 kg., de tip semitic. Pe cap, pe ceafa si pe frunte se observa o multime de rani mici din care s-a scurs sange. Incheietura de la mana stanga (negativul imprimat pe giulgiu este proiectia inversa a corpului ! ) arata o rana destul de mare.

Mana dreapta este acoperita de mana stanga. Rana mainii stangi este tipica modului roman de rastignire. Ranile si umflaturile de pe umeri arata ca condamnatul a trebuit sa poarte un obiect destul de greu.

Pe partea dreapta a pieptului (pe fotografie pe partea stanga !) se observa o rana ingusta (locul unde a fost intepat de lancea lui Longinus !). Ranile de la picioare corespund locului prin care s-au fixat cuiele. Se pot constata, deci, paralele intre raportul de medicina legala publicata in anii 70 si relatarile Evangheliilor asupra executiei lui Iisus. T

otusi, rezultatele acestui raport nu au fost suficiente pentru a confirma autenticitatea Giulgiului. O comisie de specialisti urma sa stabileasca daca amprentele sunt autentice (urme ale unui corp uman), daca persoana a fost crucificata (pe vremea luin Iisus sau mai tarziu) sau daca este unfals. Spre mijlocul anilor 70 s-a constituit in U.S.A. o grupa de cercetatori, care si-a propus elucidarea prin mijloace moderne a misterului Giulgiului din Torino. Inainte de deplasarea la Torino, pe baza unei fotografii din 1973, s-a constatat (prin studiu microscopic) ca culorile de pe Giulgiu nu indica directii anumite, cum sunt totdeauna culorile pictate cu pensula, ci sunt neorientate.

Chipul de pe giulgiu nu a luat nastere, nici prin pictura cu ulei, nici cu vopsele de apa. Fotografia a fost analizata si cu un microcomputer, obtinandu-se o imagine tridimensionala nedeformata a persoanei crucificate (picturile obisnuite ofera si ele pe computer proiectii tridimensionale, dar puternic deformate, ireale !). Persoana crucificata de pe Giulgiu apre intr-o imagine nedeformata, ceea ce presupune dozarea naturala a luminii si umbrelor.

Imaginea prezinta cu siguranta un om crucificat. cu o expresie prietenoasa a fetei, cu par lung, cu barba si mustata.
In 1978, cu prilejul implinirii a 400 de ani de la predarea giulgiului Domului din Torino, biserica a permis studiul giulgiului de catre doua comisii independente: una americana si una italiana. Timpul de studiu a fost limitat la 5 zile, Giulgiul fiind expus in acest rastimp intr-o sala a Palatului Reale de langa Dom, fosta resedinta a familiei Savoya din Torino.

Giulgiul are lungimea de 4,36 m, latimea de 1,10 m ,si este alcatuit din fire de in tors manual, iar tesatura urzita (tot manual). Pe tesatura apar doua amprente: partea din fata si din spate a unui barbat neimbracat, biciuit si crucificat.

Corpul a fost asezat pe spate, pe jumatatea inferioara a giulgiului, petrecandu-se cealalta jumatate a giulgiului pe deasupra. Materialul prezinta numeroase gauri (in prezent peticite), locurile arse la incendiul din 1532 si mai multe pete de apa de la stingerea acestui incendiu. Cercetatorii au fost siguri ca pe giulgiu se afla imprimat intr-adevar un om martirizat si crucificat, ca nu poate fi vorba de un fals, insa s-a pus problema datarii corecte a varstei materialului si a urmelor imprimate pe giulgiu, spre a se constata daca giulgiul are vechimea crezuta. Pentru determinarea varstei relative s-au executat cateva analize de polen, constatandu-se ca doua specii de polen provin din Palestina.

Prin spectroscopie de reflexie s-au pus in evidenta urme de murdarie pe talpi, ceea ce denota ca condamnatul a umblat descult in ultimele ore de viata, urme invizibile ochiului, excluzandu-se prin aceasta posibilitatea adaugarii lor intentionate pe tesatura. Unul dintre membrii comisiei a sustinut insa ca substanta galbena ca paiul, cu care este impregnat giulgiul, ar fi un amestec de oxizi de fier si gelatina, folosit de catre falsificator si aplicat cu mana pe tesatura.

Afirmatiile sale s-au bazat insa numai pe analize nechimice, microscopice. Alti membrii ai comisiei au sustinut din contra, pe baza analizelor chimice, ca acea substanta este un compus organic, iar pe alocuri (langa rani) ar fi urme sigure de sange. Comisia a mai constatat rani la nas si la barbie (datorate unei probabile cazaturi), urme de lovituri pe fata, cat si fluierele picioarelor intacte.

Neclarificata a ramas problema modului cum s-a putut imprima pe tesatura conturului crucificatului si daca sangele provine din rani vii ,sau daca e sange coagulat al unui om deja mort la intinderea pe panza. In urma rezultatelor provizorii, cercetatorii si-au pus logica intrebare: giulgiul a invelit un om mort sau un om inca viu ? In pofida dubiilor exprimate, analizele spectrale au indicat existenta sigura a unor pete de sange pe giulgiu. Se stie ca un cadavru nu mai sangereaza.

Interesantaeste analiza sangelui, care pe pelicula are numeroase mutatii in functie de intensitatea luminii, de radiatii.Abia acum este indreptatit, dupa doua secole, si Secondo Pia care a observat, cand a primit negativele, ca petele de sange se deosebesc de imagine.

Partile de sange, de obicei apar in alb pe negativ, ceea ce dovedeste ca acestea sunt pozitive, in timp ce imaginea trupului este, dupa cum am vazut, negativa. Alta enigma intre sange si trup: cand s-a desfacut partea din spate a giulgiului, specialistii, inmarmuriti, au observat ca un lichid vascos a patruns prin panza. Totusi, imaginea trupului nu poate fi vazuta prin spatele giulgiului. Concluzia: cele doua suprafete au fost pregatite in mod diferit. Supuse razelor X si ultravioletelor, imaginile dovedesc ca sunt pete de sange si reactioneaza in acelasi mod.

Cei care cred in autenticitatea giulgiului au primit cu indignare rezultatele testelor cu carbon radioactiv, potrivit carora panza nu ar avea mai mult de 700 de ani, datand din perioada 1260 1390. Rezultatele acestor teste au fost insa spulberate de recentele descoperiri ale unui grup de cercetatori de la Societatea Americana de Microbiologie, care, dupa ce au examinat monstre de dimensiuni microscopice, au constatat ca firele giulgiului erau impregnate cu bacterii si ciuperci mai tinere decat panza. Din acest motiv, varsta aratata de teste este de fapt media dintre cea a panzei si cea a microorganismelor.

In mai 1933, dr. Leoncio A. Garza Valdes, seful echipei de cercetatori americani, a calatorit la Torino si a examinat o monstra din lintoliu, cu aprobarea Bisericii Catolice. De indata ce am privit bucatica de panza la microscop, am descoperit ca era foarte contaminata, a spus dr. Garza. Mi-am dat seama imediat ca testele cu radiocarbon au stabilit data unui amestec al inului cu bacteriile si ciupercile care au crescut pe fire de-a lungul secolelor.

In Evanghelia de la Ioan se arata ca, intrand in mormant, apostolii au vazut giulgiul aruncat pe jos si stergarul, cu care a fost infasurat chipul lui Iisus Hristos, impaturit si pus intr-un colt.

In prezent, acest stergar se afla in catedrala din Oviedo. Relicva din Oviedo este o bucata de panza masurand aproximativ 84×53 cm, dar pe care nu este imprimata nici o imagine. Istoria stergarului este bine documentata si mult mai simpla decat a giulgiului. Studiile efectuate asupra acestei relicve de o echipa de cercetatori spanioli sugereaza ca omul a carui fata a fost infasurata cu el a murit in pozitie verticala.

Mai mult, cercetatorii au descoperit urme de mir si aloe, mirodenii despre care Biblia afirma ca sunt folosite pentru a unge trupul lui Hristos. Petele au fost studiate si din punct de vedere antropologic si s-a constatat ca chipul cu care panza a venit in contact avea trasaturi tipice evreiesti (pometii obrajilor pronuntati si nas proeminent).

Analizele asupra stergarului din Oviedo au dezvaluit informatii suficiente pentru a sugera ca acesta a fost in contact cu fata lui Hristos dupa rastignire. Insa dovezile cele mai fascinante, afirma oamenii de stiinta, ies la iveala atunci cand aceasta panza este comparata cu giulgiul din Torino.

Prima si cea mai frapanta coincidenta este aceea ca sangele gasit pe ambele panze apartine aceleiasi grupe, AB. Lungimea nasului, calculata dupa asezarea petelor de fluid pe stergar, are 7 cm, adica exact aceeasi dimensiune cu nasul barbatului de pe giulgiu. Cercetatorii au aplicat diverse tehnici de suprapunere a imaginilor si au descoperit ca 70 de pete de pe fata stergarului si 50 de pete coincid cu cele de pe giulgiu. Singura concluzie posibila, afirma savantii spanioli, este ca relicva din Oviedo a acoperit aceeasi fata ca si giulgiul din Torino.

Controversele pe aceasta tema nu au incetat nici in ziua de azi, in ciuda nenumaratelor teste stiintifice la care a fost supusa pretioasa relicva. Disputa poate fi sintetizata n declaratia cercetatorului american John Walsh: “Giulgiul din Torino este fie cea mai cutremuratoare si instructiva dovada ca Iisus a existat… fie este una dintre cele mai ingenioase produse ale mintii si mainilor umane cunoscute pana astazi. Ori este una, ori alta. Nu exista cale de mijloc.”

Category: Stiati ca?