Subscribe via RSS Feed

Category: IT

Patru programe pentru partitionare – partea a II-a

Continuarea articolului Patru programe pentru partitionare

Partition Manager 8.0

Mergand pe ideea crearii unui sistem bazat pe propriul algoritm, fiind astfel independent de restul sistemului, cei de la Paragon Software au reusit sa realizeze aceasta editie a Partition Manager 8.0 in patru variante fiecare, dedicate unui anumit segment de public. Este vorba de Server Edition, Professional Edition, Personal Edition si Enterprise Server.
In rest, daca stam sa analizam principiul, este acelasi la toate: managementul hard disk-ului si partitionarea acestuia. Diferentele apar astfel numai la una dintre categorii in ceea ce priveste formatele suportate. In aceasta privinta cei de la Paragon au mai inclus cateva in lista. Este vorba de: FAT12 & FAT16, FAT32, NTFS, Ext2, Ext3, ReiserFS, Linux Swap v. 2, HPFS.

partition_manager_8_0_1.jpg

Tinand cont si de celelalte functii de care dispune Partition Manager 8.0, imbinarea partitiilor, redimensionarea acestora, crearea unor noi partitii sau chiar stergerea unora, putem preciza ca programul este destinat atat utilizatorilor cu experienta, cat si celor care nu au mai avut pana acuma treaba cu aceasta metoda de partitionare. Oricum, pentru fiecare dintre ei va exista un real ajutor ce consta in ferestre de prezentare si atentionare pentru evitarea unor “mici catastrofe” .

Patru programe pentru partitionare

Majoritatea calculatoarelor achizitionate din magazinele de specialitate au preinstalat sistemul de operare Linux. Cum nu multi dintre noi suntem familiarizati cu acest sistem de operare se opteaza pentru variantele uzuale ale Windows-ului, punandu-se accent in special pe Windows Xp. Nu vreau sa fiu gresit inteles, respect ambele sisteme de operare, dar ma inclin si salut Linux-ul. Unde mai pui ca e si Open Source.
Nu vom discuta mai departe despre aceste doua sisteme de operare si de performantele pe care le ofera fiecare, ci va lasam pe dumneavoastra sa faceti aceasta alegere.
Vom patrunde in lumea partitionarilor hard disk-urilor, incercand astfel sa explicam si sa oferim si alte posibilitati de partitionare, formatare, creari de imagini pentru back-up, altele decat cele oferite de sistemele de operare. Este necesar ca mai intai sa intelegem ce inseamna partionarea unui hard disk.

hdd.jpg

Prin partitionarea unui hard disk se intelege impartirea acestuia in locatii de stocare, fiecare avand dimensiuni diferite sau egale. Sectiunile pot fi de doua feluri: sectiuni de boot, numite Primary Partition si Extended Partition, si sectiuni pentru stocarea datelor (Logical Drive). Pe un hard disk se pot crea mai multe partitii de pe care se pot lansa sisteme de operare diferite, existand posibilitatea alegerii sistemului de operare dorit pentru lucru.

Yahoo romanian sounds

Mda… Nu stiu daca ai apucat sa auzi un mess cu sunete romanesti sau mai bine zis “moldovenesti” de genul: “O intrat unu’ “; “O iesit altu’ “; “Ti cauta shineva ” etc.

Le-am instalat de curiozitate si sunt funny….macar un timp; ca apoi revi la situatia perfecta…no sounds (apropos: functioneaza si pe 9 beta )

Pentru cei care vor sa le incerce, le puteti descarca de aici: download

Daca doriti sa reveniti la suntele originale de la yahoo messenger, folositi asta:

Defragmentarea la indemana oricui

sursa: Ataraxis L.D.

Ai Windows-ul proaspat instalat. Totul merge struna. Dar! Dupa ceva timp, calculatorul tau se va misca din ce in ce mai incet, va porni mai greu iar tu te vei enerva din ce in ce mai tare.

Asta se intampla pentru ca pentru fiecare program, melodie, film sau orice fisier care il copiezi sau il stergi se intampla un fenomen denumit “fragmentare”. Adica se cam face dezordine. Tu nu vezi dezordinea pentru ca Windows-ul are grija sa-ti gaseasca intotdeauna intreg fisierul pe hard dar dedesub se intampla ceva de genul asta:

Presupunem ca avem 5 melodii care tocmai le-ai copiat. Sa le zicem Abba – Melodia 1, melodia 2… pana la Melodia5. Ele sunt frumusel pe hard in felul urmator:

Pagina de start multipla in Firefox?

Da. Se poate seta ca homepage sau mai bine zis se pot seta ca homepages, mai multe adrese, despartite prin separator ” | “. Foarte simplu si util.

multiple-homepage1.JPG

Licenta gratuita pentru Kaspersky Antivirus, timp de 1 an

sursa: liviu mihai

Un forum chinezesc, da o licenta pentru Kaspersky pe 1 an daca iti faci cont la ei. Singura problema e ca trebuie sa parcurgi cativa pasi prin niste pagini in chineza.

Daca vrei sa-ti testezi intuitia intra pe forum si fa-ti cont. Vei primi un e-mail cu link-ul catre pagina cu cheia de licentiere. Daca nu crezi ca te descurci, cineva a postat deja un tutorial care o sa te ajute cu siguranta.


Alt truc să reduci drastic memoria consumată de Firefox în XP

Trucul următor duce la o scădere drastică a cantităţii de memorie consumate de Firefox. Din păcate pentru cei care au trecut la Windows Vista, efectele acestuia se văd doar pe Windows XP (am inteles ca si pe Ubuntu, dar nu am testat personal). Pe scurt, acest truc va duce la scăderea memoriei RAM consumate prin simpla minimizare a ferestrei.Acest truc constă în 4 paşi simpli:

  • scrii about:config în adress bar şi dai Enter
  • dai click dreapta oriunde în pagină şi selectezi New – Boolean

01-pas.jpg

Freeware – Eliminarea dublurilor de fisiere cu CloneSpy

Dintre persoanele pe care le cunosc si care utilizeaza PC-uri, extrem de putine pastreaza oordine a datelor pe hard disc. Daca PC-urile acestora sunt conectate la Internet dezordinea atinge proportii mai mari. Fisierele sunt redescarcate pentru ca nu au fost mutate in directoare, care la rândul lor nu au fost structurate pe categorii. Spatiul disponibil pe hard disc le este intotdeauna critic, si este mai mic decat ar avea nevoie pentru a instala un nou program. Toate aceste probleme se pot rezolva usor prin apelarea la o unealta care gaseste dublurile de fisiere. Oricum pana la urma tot este nevoie de o interventie umana pentru sortarea datelor, dar sa nu uitam, cu putina organizare poti economisi mult timp.