„Când am deschis ochii pe lume m-am pomenit într-o căsuţă mică şi săracă, cu două încăperi. Acuma nu mai exista… Dar grădina casei mele, nu am să o pot uita niciodată. Avea gard de jur-împrejur cu stobori împletiţi cu nuiele, iar în gradină aveam o mulţime de trandafiri, nalbe, garoafe, gherghine şi o tufă de liliac. Pot să spun că era, poate, cea mai frumoasa grădină din Bălceşti.”
—Maria Lătăreţu
Maria Lataretu a vazut lumina zilei la 7 noiembrie 1911 in familia lui Ion Borcan din Balcesti, Gorj, pe valea Gilortului. Acolo, pe meleagurile aflate intre Olt si Jiu, se spune ca glasul omenesc devine un adevarat miracol, capatand modulatii surprinzatoare si triluri de pasare maiastra.
Aici a deprins cele dintai cantari de la mama ei, Maria, de fel din Novaci, din familia Culici – vestiti lautari de pe valea Gilortului. In 1923 la varsta de 12 ani o gasim in taraful lui Ionica Gilca din Novaci, apoi la Tg-Jiu in taraful fratelui sau, Ionita.
Nu implinise bine 16 ani cand a devenit cantareata principala a tarafului Tica Lataretu, viorist si cantaret din Lelesti, sat nu departe de Targu-Jiu. Tanarul lautar i-a devenit sot, de acum interpreta fiind cunoscuta ca Maria Lataretu.
“La vîrsta de 9 ani îmi aduc aminte că m-am dus cu tata în casa lui popa Oprişescu din Cârligeii din deal, acolo se făcea o petrecere, avea fini, eu, care niciodată nu cîntasem la vreo masă aşa de mare ca să fiu ascultată de atîta lume, cînd am început să cînt cu tata, am început să tremur de ruşine, de-abia apucam să termin cîntecul şi, cînd am terminat de a cînta, am şi fugit afară”
—Maria Lătăreţu
Timp de zece ani colinda din sat in sat, pe la nunti si petreceri, ajungand pana la Izverna Mehedintiului, in hotar cu Banatul. Maria Lataretu este acum binecunoscuta in toata Oltenia. O cauta si vin sa invete de la ea tinerele cantarete gorjence care incep sa se ridice.
In 1937 Constantin Brailoiu o aduce la Bucuresti, pentru inregistrarile Arhivei de folclor a Societatii Compozitorilor Romani. Primele imprimari sunt facute pe cilindri de fonograf, apoi pe discuri “Columbia”.
Imprima discuri si canta adesea la microfonul posturilor de radio, iar faima ei strabate tara de-a lungul si de-a latul. De-acum incepe a se profila cea mai importanta etapa a vietii sale – consacrarea ca interpreta si reprezentanta a cantecului popular romanesc.
In 1949, Maria Lataretu devine cantareata primei noastre orchestre de muzica populara de stat, intemeiata in 1949 pe langa Institutul de folclor, care avea sa devina mai apoi orchestra `Barbu Lautarul`. Pe estrada marilor sali de concerte poarta mesajul folclorului romanesc in Rusia, in Cehia, Slovacia, in Ungaria, in Polonia, Iugoslavia, Bulgaria, in Egipt si in Siria.
Profesorul Mihail Pop, aflat la o consfătuire pe teme folclorice, a fost surprins să constate la Stockholm că Maria Lătăreţu a fost foarte solicitată cu cîntecul lung bătrînesc, oltenesc, vechi, arhaic, “Mă uitai spre răsărit“, considerat şi catalogat a fi unul dintre cele mai frumoase ale lumii.
Atît în tinereţe, cît şi în ultimii ani de viaţă interpreta cîntecele cu multă uşurinţă. Modulaţiile şi inflexiunile calde din voce n-au părăsit-o niciodată, iar puterea creatoare creştea odată cu vîrsta.
Avea un cîntec pentru ori cine şi pentru orice, a cîntat primăvara ca nimeni alta, a fost cea mai mare cîntăreaţă a florilor, a firului de iarbă crudă, a dragostei curate, a muncii, a înţelepciunii omului de ţară. Alaiul ei de flori, ciripitul păsărelelor, pe care aproape în fiecare cîntec le dezmierda, cu cadenţe melodioase, te fac mai bun, mai optimist.
Cîntecele Mariei Lătăreţu aduc în suflet linişte, dragoste şi împăcare, oamenii şi zările stau să-i asculte cîntecul. Fiecare cîntec este o poveste mai veche sau mai nouă, iar despre Maria Lătăreţu poţi spune că n-a avut nici vîrstă şi nici biografie.
“De multe ori, spunand ca Maria Lataretu a fost o interpreta a cantecului popular, spunem prea putin, sau poate chiar gresim. Si, incercand sa explicam acest lucru, explicam in mod firesc si de ce ocupa ea un loc aparte in sufletul ascultatorilor, de ce este, poate, de neantalnit si de neantrecut. Pentru ca ea nu s-a rezumat a fi numai purtator de cantece, numai un intermediar in drumul folclorului de la fauritorii lui la public, pentru ca, aidoma creatorului popular, ea a preluat melodiile de pe meleagurile natale, imbogatindu-le prin interpretare cu noi valente.
Cantecul lung oltenesc, cantecele haiducesti, hore si mai ales sarbe, celebrele sarbe oltenesti, cantecele Mariei Lataretu poarta cu ele dorul si dragostea, codrul si florile. De ce le indragim? Poate pentru ca, ascultandu-le, ne regasim in ele, cu bucuriile, cu dorurile noastre…”
– Marioara Murarescu
“Privighetoarea Gorjului”, cantareata Oltului si a Jiului, Maria Lataretu a adunat in cantecele sale frumusetea, bucuriile si dorurile plaiurilor oltenesti. A incetat din viata pe scena pe care a slujit-o cu credinta si devotament. Inima ei a incetat sa bata cand inca nu incetasera aplauzele si ovatiile publicului. Era 28 septembrie 1972, la Caminul Cultural din Romanesti, jud. Botosani.
Ultima inregistrare video a artistei, realizata cu 8 zile inainte sa treaca in nefiinta, “Uita-te lume la mine” cunoscuta ulterior sub denumirea “Va las cantecele mele” pare a fi un ramas bun si totodata un testament verbal al artistei, care ne incredinteaza o mostenire nepretuita, dusa mai departe de generatia tanara de artisti, in frunte cu Maria Ciobanu.
“Ne aflam in fata unui fenomen! N-am mai auzit pana azi nici un cantaret izbutind sa interpreteze cu asemenea talent si originalitate cantecul nostru popular, pastrand nealterata autenticitatea versului si melodiei” – Theodor Rogalski (compozitor si dirijor).
Artista ne-a lasat drept mostenire o bogata colectie de cantece, dintre care cele mai cunoscute sunt: “
