Subscribe via RSS Feed

Shadow Copy, cea mai utilă funcţie necunoscută din Vista

sursa: go4it.ro

vista logo

Dincolo de problemele pe care le are şi imaginea proastă de care suferă în ochii multora, Windows Vista are şi calităţi. Unele dintre ele, chiar mai puţin cunoscute şi folosite. Un foarte bun exemplu în acest sens este aşa-numita Shadow Copy.

Shadow Copy este metafora de marketing pe care Microsoft i-a dat-o. În realitate este vorba de o îmbunătăţire a Restore Point-ului pe care îl ştim din Windows XP.

Ce este

Ca definiţie, această Shadow Copy este o individualizare a funcţiei Restore Point. Dacă în Windows XP utilizatorul nu avea niciun control asupra ei, acum, prin Shadow Copy, funcţia de backup din Restore Point poate fi aplicată individual, numai unei anumite partiţii, director sau chiar unui singur fişier.

Shadow Copy slavează mai multe versiuni ale unui fişier, de exemplu, care pot fi restaurate ulterior.

La ce este bună

Să presupunem că deschizi cu un document, în Word. Te-ai hotărât să ştergi un paragraf, după care ai salvat şi ai închis documentul. După ce l-ai închis, ţi-ai dat seama că, de fapt, nu trebuia să ştergi acel paragraf, ci aveai nevoie de el în document. În mod normal, după salvarea şi închiderea documentului, paragraful şters este pierdut. Aici intervine Shadow Copy. Prin salvarea mai multor copii ale documentului, îţi permite să revii la versiunea care avea paragraful şters.

Cum se activează

În primul rând trebuie să te asiguri că Shadow Copy este activată pentru partiţia pe care tu îţi salvezi documentele. În mod implicit, Windows Vista are Shadow Copy activat pentru partiţia C, cea de sistem. Asta e ok dacă salvezi documentele în directorul standard, adică Documents. Dar dacă le salvezi pe altă partiţie, să zicem D:, atunci va trebuie să setezi Shadow Copy să meargă şi pe D:.

Pentru a stabili partiţiile pe care vrei ca Shadow Copy să funcţioneze, urmezi calea: click dreapta pe iconiţa Computer, Properties, iar din fereastra deschisă dai click pe link-ul System Protection, din stânga ferestrei.

vista - restore point - shadow copy

În partea de jos a ferestrei deschise ai lista cu partiţiile de pe calculatorul tău. Shadow Copy este activată pentru partiţiile cu bifă în faţă. Pentru a activa partiţia D: aplici bifa din dreptul ei. De la acest punct înainte, Vista va face backup automat şi pentru D:. Tot de aici poţi crea un back-up manual, dacă nu ai răbdare până când Vista crează primul backup automat. Pentru asta, selectezi partiţia din listă, dai click pe butonul “Create…”, alegi un nume şi dai click pe al doilea buton Create (cel fără puncte de suspensie).

Cum se foloseşte

Revenind la situaţia ipotetică, cea cu documentul, pentru a restaura o versiune anterioară a acestuia, procedura este următoarea. Dai click dreapta pe el, şi din meniul contextual alegi “Restore previous versions

vista - restore point - shadow copy

În fereastra deschisă sunt afişate versiunile salvate pentru documentul respectiv. Aici ai trei opţiuni. Poţi să dai Open pentru a vedea documentul înainte de a restaura versiunea salvată, poţi alege Copy, pentru a salva separat o versiune a aceluiaşi document, sau poţi da direct Restore pentru a suprascrie documentul cu versiunea aleasă.

vista - restore point - shadow copy

Shadow Copy lucrează cu salvări incrementale. Asta înseamnă că nu-ţi va ocupa exagerat de mult spaţiu pentru backup. La fiecare versiune a unui document se salvează doar modificările, nu întreg fişierul.

Shadow Copy este una dintre cele mai utile facilităţi din Windows Vista. Ar fi fost şi mai bună dacă Microsoft ar fi permis un control mai amănunţit asupra ei. Aş fi preferat, de exemplu, să o pot activa doar pentru un director sau pentru anumite fişiere, nu să fiu limitat să o activez pentru o partiţie întreagă. Poate nu am nevoie de backup la toate fişierele şi directoarele de pe partiţia respectivă. Sper însă că Windows 7 care va fi gata în 2009 sau 2010, va îmbunătăţi şi acest aspect din Vista.

Tags: , , , ,

Category: Software, tutoriale it, Windows

Comments (2)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. Inca un tutorial reusit facut de echipa go4it.ro (mai precis de Liviu Mihai) carora le multumesc pe aceasta cale. Sper sa fie de folos cat mai mutor utilizatori de vista.

  2. Kid says:

    Froarte util acest tutorial. Mersi pentru el. Inca ceva . As vrea sa te intreb cum faci ca imaginea din stanga de la inceput sa aiba scris in dreapta si nu dedesubt

Leave a Reply




If you want a picture to show with your comment, go get a Gravatar.